Înconjurată de lumină

Târziu am înţeles că nu trebuia să fiu salvată. Târziu am înţeles că nimeni nu avea să vină după mine... să mă caute... să mă ajute... să mă salveze. Salvarea nu venea din exterior, pentru că eu eram salvarea.
Mult am regretat că nu am înţeles acest lucru mai devreme... Cu siguranţă nu aş fi zăcut atăta timp pierdută în acest abis întunecat.
M-am ridicat în picioare şi am luat atitudine. N-am mai aşteptat ca lumina angelică a culmilor să ajungă la mine... ci m-am ridicat eu către ea! Mi-am ridicat mâinile printre palele lumini de pe pereţi care se stingeau rând pe rând şi am simţit solul mişcându-se sub picioarele mele. Am început să simt căldura atingându-mi mâinile ridicate. Am început să-mi simt rănile vindecându-se. Am început să simt că... exist.

Sunt înconjurată de lumină!

[Imagine Dragons - Radioactive]

Caldă lumină

 
Am stat aşa...pierdută printre gândurile mele pentru ore în şir. Cu ochii strâns închişi, şi cu speranţa că ceva se va schimba... cu speranţa că angelica lumină dinspre culmi îmi va atinge trupul. Dar speranţele mele erau deşarte. Mi-am făcut curaj şi am deschis ochii. Am privit în sus, însă totul era la fel: luminiţele devoratoare de pe pereţi încă râdeau de mine, iar razele salvării mele erau încă împiedicate să ajungă la mine.
Cum şi când aveam să ies din acest abis în care mă pierdusem? Cine şi în ce mod avea să mă salveze? Oare viitorul mă va găsi stând pe marginea prăpastiei, scăldându-mă în lumină caldă?

Lumină

Am căzut...!

Am căzut şi m-am lovit...!

Stau paralizată de teamă în acest adânc abis. Pereţii negri şi înalţi mă înconjoară.Spre vârful prăpastiei văd o lumină caldă, angelică ce parcă îşi întinde razele spre mine. Iar pe pereţii din jurul meu zac placide zeci de lumini slabe şi reci. Mi-e frică să mă ridic... mi-e chiar frică să mă mişc...
Privesc timorată către intimidantele luminiţe de pe pereţi şi parcă le simt devorându-mă... parcă le simt hrănindu-se cu durerea mea. Apoi, îndrăznesc să mă uit spre culmile abisului... spre acea lumină dulce care mă priveşte cu milă. Vreau să-i simt razele în jurul meu... pe chipul meu... pe mâinile mele golaşe şi zgâriate, însă... nu se poate. Cruntele luminiţe de pe pereţi nu lasă sprâncenele de lumină dinspre creste să mă atingă.
Aşa că oftez şi mă întind pe spate cu ochii închişi. E târziu! Şi am obosit...

[Sting - Desert Rose]

Înainte de miezul nopţii

Pentru a suta oară am deschis ochii. Am urmărit dâra de lumină care se scurgea pe peretele ce nu trăda decât o nuanţă de gri colorat. O altă maşină trecu şi-şi lăsă amprenta scurtă de lumină în camera mea. Noaptea avea să fie lungă, ziua următoare avea să fie grea, iar eu aveam să mă pierd cu firea şi să.... urmăresc o altă fâşie luminoasă pe perete. Am aruncat pătura de pe mine şi m-am aşezat pe marginea patului. Mi-am lăsat picioarele să alunece pe podea şi m-am înţepat: iar scăpasem o agrafă. Am ridicat-o de pe jos pentru a-mi confirma bănuiala şi i-am dat drumul din nou... "O iau eu mâine...poate..." Am pornit spre fereastră cu intenţia de a trage draperiile... de a interzice razelor de lumină artificială să mă mai sâcâie şi să mă lase să dorm.
Era târziu şi singurele elemente dinamice de afară erau maşinile care circulau parcă şi ele amorţite de monotonia atmosferei. Brusc o pată de culoare care se mişca haotic mi-a atras atenţia. Am privit interesată siluata unui tânăr care se instala în staţie. Îl văd că ridică o mână, mişcare ce mă suprinde. Pe lângă el trece o maşină în viteza şi văd cum îşi lasă mâna în jos. "Are nevoie de o maşină...La ora asta?!?! Săracu'... !"
Nu puteam să văd maşinile decât atunci când ajungeau în dreptul lui, însă gestul de a-şi ridica mâna era suficient pentru a mă face să înţeleg. Compătimitoare, îl priveam de la distanţă. Simţeam speranţa când îşi ridica mâna, şi dezamăgirea când vedeam maşinile trecând nepăsătoare pe lângă el.
Era aproape miezul nopţii.
Aş fi putut fi eu în locul lui... "Dar dacă eu eram în locul lui, afară, aşteptându-mi şansa, oare cine ar fi urmărit scena aceasta? Oare el, ar fi fost în locul meu?... Dar dacă eram cu el afară, oare altcineva ne-ar fi urmărit pe amândoi?... Dar dacă nu ar fi fost nimeni în staţie, s-ar fi uitat cineva pe geam?... Dar dacă el ar fi fost lângă mine, am fi urmărit împreună de la căldură şi adăpost staţia goală...sau pe cineva aşteptând în ea?"
Am obosit, aşa că m-am întins înapoi între aşternuturile mele. Uitasem să trag draperiile, aşa că mi-am ascuns faţa între perne.
"Oare încă mai aşteaptă?"

A fost o zi frumoasă

Şi a vrut să fie odihnită următoarea zi, aşa că a renunţat la ultimul episod al serialului favorit pentru a se culca. Însă, "a picat curentul"  de vreo câteva ori în acea noapte, ceea ce a pornit alarmele de la câteva magazine din jur. Şi abia a reuşit să simtă gustul dulce al somnului că s-a făcut dimineaţă. Şi s-a dat jos din pat, şi a deschis fereastra şi a zambit. "Va fi o zi frumoasă!" şi-a spus şi după merse la duş. Şi s-a oprit apa caldă, lăsând-o cu o aureolă de şampon în păr. Şi a rezolvat criza din duş şi a mers să servească micul dejun. Şi în timp ce strângea resturile ceştii pe care a spart-o, a dat cafeaua în foc. Şi a vrut să-şi calce o cămaşă, dar a ciocănit cineva la uşă, şi a lăsat fierul de călcat pe cămaşă şi a ars-o. Şi a plecat spre staţia de autobuz, dar la jumătatea drumului şi-a adus aminte că a uitat. Şi s-a întors acasă. Şi a pierdut autobuzul. Şi a fugit până la următoarea staţie prin parc. Şi a ajuns la şcoală, ca să îşi amintescă de faptul că era zi liberă. Şi n-a mai ratat autobuzul, dar un castan a căzut în mijlocul drumului, şi a blocat traficul pentru câteva ore. Şi a sosit acasă, dar îşi pierduse cheile în parc. Şi a aşteptat în parcul din faţa casei până i-au venit părinţii. Şi a intrat în camera ei, dar uitase fereastra deschisă de dimineaţă.

Şi a închis fereastra şi a zâmbit. "A fost o zi frumoasă!" şi-a spus şi după se întinse în pat.

02:53

Am zâmbit. Mi-a mărturisit că "dragostea şi dorinţele" lui erau neschimbate, dar şi că un singur cuvânt din partea mea îl va reduce la tăcere pe acest subiect, pentru totdeauna. Continuam să mergem fără să ştim încotro. Îl ascultam cum se scuza pentru comportamentul lui anterior şi mă auzeam scuzându-mă pentru compotamentul meu din trecut. Stânjeniţi am adus în treacăt vorba despre scrisoarea lui, şi atunci am avut plăcerea de a-i împărtăşi o parte din filozofia mea: "Gândeşte-te la trecut numai în măsura în care amintirea lui îţi aduce bucurie." Ce vorbe... ce sentimente... şi mai ales ce schimbare! Să-mi fi spus cineva la bal - după ce l-am auzit pe domnul Darcy menţionând că nu eram "destul de frumoasă" ca să îl tentez - că se vor împlini aşa sentimente pentru el, şi i-aş fi răspuns, probabil fără ruşine, că nu este normal.

Dar nu am apucat să mă bucur de acest moment fantastic de fericire întrucât m-am găsit într-o celulă, ghemuită într-un colţ, chinuită de durere şi tristeţe. În braţe aveam un copilaş care dormea. Am văzut acel om bun ce l-a eliberat pe Hugo din chinurile la care fusese supus mai înainte. M-am târăt până aproape de el şi l-am privit plină de recunoştinţă. Mi-a spus că pot să-l mângâi pe Hugo dacă aveam chef, aşa că am lăsat copilaşul mai într-o parte şi mi-am lipit obrazul de al lui. Rămaşi numai cu acest om bun, am început să mă rog de el să se înduplece de soarta bietului Hugo. Strigam că nu mai puteam îndura, dar omul cel bun mă privea nedumerit, fără să înţeleagă ce îi ceream cu adevărat. Însă fără o făgăduinţă nu puteam mărturisi nimic. Şi chiar atunci el spuse că Hugo va pleca acasă "slobod şi teafăr", şi că nu era nicio "pomeneală că va muri". Hugo admise atunci că el fusese vânătorul cerbului, dar amândoi explicarăm că dacă am fi recunoscut fapta eu şi copilaşul am fi rămas pe drumuri în timp ce el ar fi fost ucis; pe de altă parte, dacă nu recunoşteam, el ar fi fost chinuit până la moarte. Însă, nu mai trebuia să ne facem asemenea gânduri acum! Nu! Omul bun ne făgăduise că Hugo va fi cruţat şi vom putea merge acasă.

Am tresărit şi am deschis ochii. Întunericul domnea în cameră şi am privit spre ceasul electronic. 02:53. "Mai am de dormit!" am gândit mulţumită cufundându-mă între aşternuturile parfumate şi păşind cu grijă pe acea cărare întortocheată a viselor.