„La mulți ani!” șoptesc prea încet ca să fiu auzită de cineva; dar oricum nu avea importanță dacă țipam sau dacă tăceam, fiindcă nu era nimeni lângă mine. Alunec ușor la pământ și rămân nemișcată în genunchi. Cu ochii larg deschiși privesc spre morbida eroare a unor paralele. Simt cum mintea îmi este invadată de zeci de amintiri, de episoade, de clipe din trecut. Asaltul violent care se petrece în mine mă amețește ușor și cad într-o parte. Bate vântul și simt răceala lui mărțișor. Halal început de primăvară... e miezul zilei, dar abia vezi la doi pași în față. Mă simt de parcă m-ar privi o infinitate de fluturi și îmi întorc privirea ca să mă asigur dacă mă înșală simțurile. Poate că da, poate că nu... e prea încețoșat să îmi dau seama de mă privește sau nu cineva.
„La mulți ani!” mai spun încă o dată, dar ceva mai tare de data aceasta. Zâmbesc împăcată și aprind lumânările, apoi încep să fredonez cântecelul specific aniversărilor. Când termin, închid ochii strâns și îmi pun o dorință. Bate vântul, însă bate degeaba. S-a îndeplinit. La mulți ani.
