Mă trezesc și mă dau jos din pat. Mă uit pe geam și văd că ninge. Privirea-mi de sictir scârbit se transformă instant într-un zâmbet, aș zice la propriu până la urechi, fiindcă după ce m-am întors cu spatele, iar fața mea și-a recăpătat forma normală, mă dureau obrajii. ”God bless snow!” gândesc schițând mental încă un zâmbet dureros. Minutarul înfricoșătorului măsurător al timpului aleargă nebun pe cadran. Ies din casă fără să încui, ca de obicei. Cobor două etaje și înțepenesc. Urc înapoi la chinuitorul etaj 4 și ajunsă în fața ușii dau să descui. ”God bless logic!” fiindcă n-ai cum să descui o ușa neîncuiată. Îmi iau umbrela și plec. Încui ușa de data asta. O senzație de mândrie mă cuprinde, căci mi-am amintit să încui... și pe urmă rușinea îi ia locul, că uitasem asta cu câteva ture de cadran mai înainte. Deschid ușa blocului, arătând un zâmbet tâmp și pregătită să mă alătur peisajului de poveste. Zâmbetul îmi paralizează pe față. O rafală de vânt mai puternică decât mine mă plesnește peste obraji. Simt fiorul rece până în vârful unghiilor de la picioare. ”God bless cold!” că de n-ar fi frig, n-ar fi nici zăpadă. Calc încrezătoare pe trotuarul înghețat și mai instant decât cafeaua îmi regret decizia. Aterizez în fund și aud râsete necenzurate dinspre stație. ”Ai văzut-o, bă, cum a căzut?!”. O femeie îngrijorată se repede să mă ajute să mă ridic. ”Te-ai lovit, drăguță?” mă întreabă cu o grijă reală în glas. ”Sunt bine. Așa e iarna. Mulțumesc de ajutor!”, îi răspund dintr-o suflare. Îmi zâmbește matern, apoi se întoarce la băiețelul de vreo juma' de metru care se uita caraghios la mine. ”Râzi de ea că a căzut?!” și jap - lovește copilul împingându-l vreo trei pași în față și făcându-l să se împiedice și să cadă de asemenea. ”God bless hypocrisy!” că altfel poate nici nu m-ar fi ajutat. Ajung la așa-zisa-mi destinație, dar nu fără a testa tăria trotuarului de încă trei ori.
Probabil, tu - care încă citești dacă nu te-ai plictisit deja, fiindcă până și eu constat cu uimire că s-a lungit cam mult articolul - aștepți un sens pentru narațiunea aia banală de mai înainte. Mda...eu încă nu l-am găsit and at this point I'm too afraid to ask.
