Pagina albă

Privesc pierdută pagina albă...
Am auzit că nu e bine să închidem în noi emoţii ori sentimente prea puternice, aşa că m-am decis să le aştern pe o bucată de hârtie...prin urmare, am luat un creion şi un caiet mai vechi şi m-am aşezat obosită la birou.
"Dar ştiu eu să-mi exprim sentimentele în scris? O să scriu despre ce mă întristează... ba o să scriu despre ce m-ar face fericită... ba o să scriu despre ce aş vrea să pot schimba... ba o să scriu despre ce aş vrea să nu se schimbe niciodată... ba o să scriu despre..."

După 30 de minute constat că eram gata... că nimic din ce aş fi putut adăuga nu ar fi completat lucrurile... şi în continuare puteam să privesc pagina albă.
Acum îndepărtează-te! O să ţip...

Mai bine...

Mai bine mă năşteam o floare
Să-mpart miresme şi parfum,
A primăverii vestitoare,
Să fiu iubită ori-şi-cum...

Mai bine mă năşteam un brad,
Ce veşnic înverzit domneşte,
Căruia frunzele nu-i cad
Şi care e tratat regeşte...

Mai bine mă năşteam o stea
Pe cer, în noapte să lucesc
Ca să mă vadă cine-o vrea
Spre mine dacă ei privesc...

Mai bine mă năşteam un nor,
Prin lume liber să mă plimb
Şi să privesc din al meu zbor
Cum lumea aş putea s-o schimb...

Dar m-am născut un muritor
Şi-a lumii răutate simt.
Degeaba sunt eu visător,
Dacă toţi ceilalţi doar mă mint.

O nălucă

Sentimente-nălţătoare,
Poate-o carte să-ţi aducă;
Simţi că parcă sunt reale,
Simţi că eşti ca o nălucă.

O nălucă ce pluteşte
Printre pagini speriată,
Care simte şi trăieşte,
Care plânge şi iubeşte.

Şi m-a speriat trăirea
De a fi eu o nalucă,
Fiindcă nu aveam menirea
De-a compătimi iubirea.

Închid cartea şi-o trântesc
Pe podeaua obosită...
Nu mai vreau să mai citesc
O poveste încâlcită...

La-nceput era frumos,
Mă jucam şi printre stele
Dar totul s-a-ntors pe dos
Şi m-au luat de lângă ele.

Un capitol negru, trist,
Încărcat cu mult venin
Din durere ce-a fost scris
De un alt suflet meschin.

Doar aşa pot să descriu
Ce-am citit mai înainte
Din cartea ce acum zace
Într-un colţ, pe jos, cuminte.

Dar eu ştiu că la sfârşit
Toată lumea-i bucuroasă
Deci iau cartea şi continui
Lecturarea-i furtunoasă.

Şi constat cu mulţumire
Că în ultimele rânduri
Întâlnesc şi fericire
Printre măreţele gânduri.

A venit circu'-n oraş!

Stau pe-o bancă şi privesc
Oameni ce se tot grăbesc,
Şi spre ei vreau să zâmbesc
Dar, parcă nu mă zăresc.

Văd apoi un copilaş,
Mititel şi drăgălaş,
Ce-i al grupului codaş,
Căci nu prea are curaj.

Un zâmbet cald îi transmit
Şi mă priveşte subit,
Iar când vreau să mă ridic
Lângă mine s-a oprit.

Cu un glas dojenitor,
Şi curaj stăruitor,
Mă întreabă visător,
De ce stau şi nu cobor?

Cu uimirea-n trup şi gând
Nu-i răspund niciun cuvânt
Şi-atunci el strigă fruntaş:
- A venit circu'-n oraş!

X...Y...Z...

Să zâmbesc sau să plâng? Să ţin totul pentru mine sau să vorbesc cu cineva? Să mint sau să spun adevărul? Să continui această şaradă? Prea multe întrebări şi prea puţin timp să le aflu răspunsul... şi apoi, chiar dacă aleg una din variantele posibile, probabil voi cultiva şi mai multe întrebări..ceea ce ar cere şi mai mult timp...timp de care, bineînţeles că nu dispun...

Privesc ceasul care ticăie plictisit: 19:42. Sentimente amestecate şi gânduri rătăcite îmi inundă sufletul şi mintea. „Câtă gălăgie se aude de afară...aş vrea să fie linişte...da, linişte...cum a fost în X drumeţie...ce mi-a plăcut drumeţia aceea...dar a fost cald...totuşi, am avut suficientă apă...dar eu oricum nu beau prea multă apă...cel puţin 2 litri pe zi...”Pentru sănătatea dvs evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi”...ce reclamă stupidă...oare a luat cineva în serios această recomandare?...mai este cineva serios în ziua de azi?...eu voi fi serioasă!...îmi voi trata colegii de lucru cu seriozitate...mă întreb ce slujbă voi avea...sau ce facultate voi urma...o să stau într-un cămin studenţesc...oare se mai fac nunţi la căminul cultural din Y localitate?...eu m-am simţit bine la nunta aceea...am dansat destul de mult...aş vrea să iau lecţii de dans...şi poate să particip la competiţii...cât de frumoase sunt rochiile dansatoarelor!...hmmm..cu ce să mă îmbrac eu mâine?...trebuie să merg pe strada Z, care e cam departe...deci trebuie să mă îmbrac lejer...dar, mai e mult până maine; am eu timp să mă decid...” Privesc din nou ceasul: 19:45. 

Sunt atât de obosită! Mă ridic din pat şi merg la fereastră. Privesc spre parc şi văd doua fetiţe jucându-se cu păpuşi. Apoi, privesc înspre salcamii din faţa blocului şi parcă simt şi acum mirosul florilor acestora. Trag draperiile şi mă arunc înapoi între perne. „Sunt obosită!...totuşi dacă aş fi mers mai mult azi, aş fi fost şi mai obosită...cum am mers în X drumeţie...ce mi-a plăcut drumeţia aceea...dar a fost cald...”

...

O vorbă

O vorbă grea cazută,
Ori una dulce, sfântă,
Are-o putere mare:
De-aţi fi cap şi picioare.

O vorbă-ţi fură gândul
Şi se transformă-n cântul
Pe care vei dansa,
Fie că vrei, ori ba!
Astfel te controlează
Şi mintea ta pasează,
Din colţ în colţ, cum vrea
Vorba bună sau rea.

Şi tot o vorbă poate
Să-ţi pună beţe-n roate,
Să te descurajeze,
Ori să te enerveze;
Şi astfel te coboară;
Mândria îţi doboară;
Îţi fură din avânt,
Te-aruncă la pământ!

Surprinzător ce mult
Te sperii de-un cuvânt;
Surprinzător cât doare,
O vorbă spusă tare! 

Words of wisdom: Nickelback

"They tell us everything's alright,
And we just go along...
How can we fall asleep at night?
When something's clearly wrong...
When we could feed a starving world,
With what we throw away;
But all we serve are empty words,
That always taste the same... "

Nickelback - When we Stand Together

Un felinar modest

Pierdut printre lumini
Sufletul meu se simte,
Căci văd zâmbete false
Şi toată lumea minte.

Şi sunt înconjurată
De felinare-aprinse,
Dar vreau să plec departe,
Fiindcă sunt prea încinse.

Cu ochii-mi înecaţi,
Privesc cu teamă-n jur
Sperând să întâlnesc
Ceva ce este pur.

Şi văd, nu prea departe,
Un felinar modest
Ce spulberă în juru-i
Tot ce e mişelesc.

Păşesc uşor spre el,
Şi îl ridic tăcută
Să-mi lumineze calea,
Ce-a devenit plăcută.

Un felinar modest
Ce sper să nu se stingă;
În alte circumstanţe,
Prea tare să se-ncingă;
Un felinar modest
Să mă călăuzească,
Şi de umbrele nopţii
Să vrea să mă ferească.

Doriţi limonadă?

În cameră domnea o linişte profundă. Eu aveam capul cufundat între perne, iar corpul ascuns de priviri sub o pătură pufoasă. Îmi vedeam de ale mele şi citeam. Un fragment curios îmi pune logica la încercare şi îl citesc amuzată încă o dată, însă cu voce tare.

"Se zice că un sultan a vrut să judece el însuşi într-un proces. I s-au înfăţişat deci părţile şi a început să vorbească cel cu plângerea... Uluit, sultanul s-a întors către cadiu, care făcea un soi de oficiu de grefier şi i-a spus, ca omul care a descoperit America: "Ăsta are dreptate... Să ştii că are dreptate". Dar a vorbit şi pârâtul, vreme îndelungată, după cât se pare, căci sultanul s-a aplecat către cadiu din nou: "Şi ăsta are dreptate!"... Atunci nedumerit, cadiul i-a atras, cu temenele, luare-aminte, că nu e cu putinţă ca amândoi să aibă dreptate... Şi sultanul, uimit de descoperire, i-a spus mângâindu-şi cu înţelepciune barba: "Şi tu ai dreptate!"... "

Cu zâmbetul pe buze, rostesc pentru mine: "Şi sultanul are dreptate!"...
Urmăresc în continuare plictisită rândurile negre întipărite pe pagina îngălbenită de vreme a cărţii, când aud o bufnitură. Privesc spre podea, şi lângă marginea patului zace inertă o lămâie. De unde a căzut... nici până acum nu am aflat... Mi-am scos leneş picioarele de sub pătură, m-am aşezat pe marginea patului şi am examinat lămâia. Am ridicat-o de pe podea şi am ieşit din dormitor, având în minte să abandonez lămâia în coşul cu mere. Ţintesc cu privirea uşa bucătăriei şi întind mâna spre clanţă, însă calc pe ceva, mă dezechilibrez şi aterizez pe gresia tare din hol. Mă ridic pe coate ţinând lămâia şi privesc spre cauzatoarea incidentului meu: o altă lămâie. O privesc suspect şi o iau de pe jos, apoi mă ridic şi păşesc în bucătărie.
În locul celor şapte mere din coşul cu fructe, erau şapte lămâi. "Ce să fac eu cu nouă lămâi?!" Le-am privit câteva clipe nedumerită, apoi am surâs descoperind soluţia: "Voi face limonadă!!"

Un fluture

FURIA... Crunt sentiment ce se năpusteşte asupra ta... 

Te ridică de la suprafaţa pământului. Îţi cuprinde strâns corpul şi simţi că abia poţi să respiri. Te laşi urcat şi nu vrei să te gandeşti la cum ai putea coborî. Ajuns la apogeu, expiri aer pe care simţi că l-ai acumulat în tine de o eternitate şi uimit concluzionezi că poţi mişca norii cu propria-ţi răsuflare. Apoi, îţi revine şi simţul auzului, iar sute de voci angelice îţi mângâie sufletul. Te simţi eliberat şi ai puterea de a zâmbi; ai puterea de a fi raţional. Suave sunete pe care parcă le simţi atingându-ţi pielea, te fac să păşeşti printre nori pentru a te apropia de îngerii care le compun. Iar când întinzi mâna spre divinul cor pentru a i te alătura... îţi dă drumul.

Furia îşi descleştează degetele aspre şi lungi asemeni unor crengi veşnic uscate din jurul trupului tău, şi cazi. Aluneci neajutorat printre mâini care te-ar putea prinde, care ţi-ar putea oferi un sprijin. Aluneci singur prin tăcere şi teamă. Iar când te resemnezi cu gândul, când te închizi în mizeria ta, crezând că şi aşa vei supravieţui... te spargi. Te spargi în milioane de bucăţi, căci ai ajuns înapoi la suprafaţa pământului. Corpul tău ordinar nu suportă presiunea loviturii şi te sfărâmi în părţi atât de mici, încât nimeni nu-şi poate da seama că acele particule răspândite te-au definit cândva pe tine. 

Privite de sus, de la înălţimea la care te urcă furia, prin ochii închişi ai vreunui ticălos înfuriat, frânturile fostului tău trup formează o cuşcă circulară. Aici, năucit zboară un fluture. El ştie că are puterea de a se înălţa până la corul de îngeri pe care l-a ascultat cândva, dar ştie şi că nu are cum să părăsească acea cuşcă circulară în care este închis.

Ai fost un om; un trup şi un suflet ce contempla şi visa la iubire. Dar te-ai lăsat purtat de o mână aspră cu prea multă putere. Şi ai ajuns până la îngeri, iar acum... acum eşti doar un fluture, captiv într-o cuşcă circulară...

[Digital Daggers - Where the lonely ones roam]

Words of wisdom: Dostoievski

"The darker the night, the brighter the stars,
The deeper the grief, the closer is God."

Neoanele Raiului

Neoanele Raiului
Noaptea-mi luminează;
Fâlfâind nebune,
Tot cerul brăzdează.

O rază aici,
Şi orizontul e de-argint;
O rază acolo,
Şi cerul e un hiacint.

Tropăieli smintite
Mă fac să tresar,
Când îngeri fricoşi
Aleargă-n zadar...
Copiii zvăpăiaţi
Ai cerului fug
Pe când cei speriaţi
Se plâng şi s-ascund.

Ce haos nebun,
Din al cerului crâng
Se revarsă treptat,
La noi, pe pământ!

Şi doar aşteptarea
Ne va lămuri,
Când copiii cerului
Se vor linişti.

Şi doar aşteptarea
De ştire va da,
Când neoanele Raiului
Se vor repara.

Tu şi eu

-Fericire, m-ai lovit
Şi m-ai lăsat fără cuvinte!
Simt că tu m-ai regăsit
Şi-am de gând să iau aminte!

Îmi propun ca-n continuare,
Să zâmbesc în orice zi;
Să mă-nalţ până la soare
Ca mândră să poţi tu fi.

Şi aş vrea ca mai departe
Să văd binele din rău,
Să-mi scriu viaţa ca pe-o carte,
Să devin elevul tău.

Tu - profesor ideal -
Eu - elevul silitor -
Iar acordul mutual:
Luminarea zilelor.

Ah! Ce plan măreţ avem
Tu şi eu, la şcoala vieţii,
Căci eu ştiu ca noi putem
Să vopsim din nou pereţii.

Pereţi prăfuiţi şi suri,
Obosiţi de vorbe grele,
Peste care zac doar versuri
Ale clipelor mişele.

Şi-mpreună, fericire,
Tu şi eu vom izbuti
Să mânăm spre nimicire
Colbul de pe toţi pereţii.

Împreună, fericire,
Tu şi eu s-acoperim
Tot ce-i rău şi nu e bun,
Tot ce-i ars şi făcut scrum.

Words of wisdom: Lord George Gordon Byron

"Toate tragediile se încheie cu o moarte.
Toate comediile sfârşesc cu o căsătorie.
Starea viitoare a amândurora e lăsată pe seama credinţei."

Atunci

Când soarele se culcă,
Iar stelele răsar;
Când luna se trezeşte
Şi toţi norii dispar;
Când puf de sălcii zboară
Purtat de-o adiere
Şi simţi că te-nconjoară
Arome de plăcere;
Când sutele de greieri,
Asculţi fără să mişti;
Când vasta armonie
Să strici nu vrei să rişti;
Când vei închide ochii
Şi vei putea zbura,
Vei ştii cu siguranţă
Că lumea e a ta.

Când vei şopti spre lună
Şi ea îţi va răspunde
Iar o dulce căldură
În trup îţi va pătrunde,
Atunci sigur să fii
Că-n depărtări ascunse,
Un înger te veghează,
Cu zâmbetul pe buze.

Nu mai mult...

O secundă, nu mai mult,
Cere timpul ca să cazi;
Iar eu mândră chiar nu sunt
Să mă scald într-un necaz.

O greşeală, nu mai mult,
Cere soarta să te fure;
Iar eu stau şi mă tot plâng
Fiindcă zările sunt sure.

Doar o groapă în pământ
Cer cele lumeşti să fie;
Mă împiedic şi cad crunt,
Şi nu pot decât să plâng.

Vreau să ţip, ca să m-audă
Oricine e-n jurul meu,
Dar vorbele-mi sunt iar mute
Şi totul e-atât de greu.

Râzi de mine, că-i mai simplu,
Însă nu-mi întinzi o mână,
Nu vrei sa-mi oferi un timbru
Pentru-o revenire bună.

Totuşi, nu-i suficientă
O secundă şi-o greşeală;
Căci soarta e neglijentă
Şi nu m-am născut banală.

Shiny Friend

High, high, in the sky,
Stays a little friend of mine.
And all night she likes to shine;
But at day, she'd rather hide.

She’s with me my every step,
Still, I can’t be sure of it,
‘Cuz the sun that shines so bright
Only let us meet at night.

“Oh, my sweet and shiny friend,
I am asking you to lend
Me some of your strongest light
In the dark to be my guide!

Thank you that you’re showing me
Everything I need to see;
And believe I speak my mind,
Without you, I feel I'm blind!"

 
 

Words of wisdom: D.C. Mazilu

PLUS-MINUS

"Ce ţi-e şi cu matematica! Se schimbă după cum bate vântul. Până mai ieri, plus cu minus dădea egal - şi acum, hopa: plusul se prescrie şi minusul se impută! Cică, aşa e la inventar. Şi semnul ăsta matematic, cu plus-minus, la ce mai foloseşte? Teorie? Atunci cum e cu teoria şi practica? Că plus-minus mai înseamnă şi toleranţă. Păi, ăştia cu inventarul de ce nu tolerează nimic? Să înveţe şi ei matematică, frate-meu, că nu strică!
Cică au găsit lipsă trei haine de blană, ce spun eu găsit, că nu au găsit, tocmai asta e - şi-n schimb au "apărut"  în plus trei costumaşe de grădiniţă. 3 la 3, nu? Egalitate perfectă! Aş!
Păi, ce? noi de haine de blană avem nevoie sau de costumaşe? Unde-i grija pentru schimbul de mâine? Cui îi dăm primire, tovarăşi? Lasă că până la paltoane de blană e cale lungă. Până atunci nici nu ştii ce-o să se mai poarte. Te pui cu moda? În fine...
Şi-acum cică m-au înfăţişat într-un consiliu de familie în care apărarea are cuvântul. Şi m-au internat, pe bază de articole, pentru câţiva ani de studiu la un internat cu lacăt la uşă pe dinafară! Dar ce folos că după "instruire" nu se mai găsesc posturi de gestionari...
Fir-ar să fie de matematică!"

O lacrimă de înger

O lacrimă de înger
Se scurge pe fereastră,
Şi mie-mi vine-a plânge
Privind lumin-albastră.

Mi-e greu să cred că astăzi,
Când cerul e-nnorat,
Voi sta s-ascult tăcerea
La care-am tot sperat.

Şi totuşi întind mâna
Spre lacrima de înger,
Dar mă retrag timidă,
Privind în zare-un fulger.

Ce mândru se întinde
Pe ceru'-ndoliat!
Batjocorind tristeţea
Unui înger certat.

Dar lacrimile curg...
Peste-un întreg oraş;
Şi astfel întristează
Al inimii lăcaş.

M-alătur sufleteşte
Necazului de-afară,
Ş-ascult liniştea clipei
Care mă înconjoară.

Sunt copil, citesc, visez, gândesc!

Cu fiecare zi, tehnologia evoluează. Acesta evoluţie, în cadrul maşinăriilor, are rolul de a uşura activitaţile omului. Una din cele mai mari invenţii existente astăzi este internetul. Conform „Dicţionarului Explicativ al Limbii Române” internetul este un sistem mondial de reţele de calculatoare interconectate care înlesneşte serviciile de comunicare a datelor, cum ar fi: deschiderea unei sesiuni de lucru de la distanţă, transferul de fișiere, poșta electronică, grupurile de discuții etc. Cu alte cuvinte, internetul poate fi asemănat cu o bibliotecă uriaşă, care deţine zeci de cărţi din orice domeniu, ce se află la dispoziţia oricui, oricând. În cadrul internetului, însă, se strecoară informaţii false, menite să deruteze căutătorii.

 

Într-o bibliotecă reală, nu pot apărea informaţii false. Interesul fiecărei biblioteci, este de a deţine cât mai multe cărţi, pentru cât mai multe domenii. Chiar dacă există resurse puţine ( nu foarte multe cărţi publicate pentru aceea ramură), întotdeauna, acestea vor avea o mare precizie, enunţând numai adevăruri, şi eliminând, pe cât posibil, neclarităţile existente.

Cu toate acestea, majoritatea tinerilor din zilele noastre, preferă să acceseze pagini cunoscute de internet, decât să citească o carte, sau să-şi caute resurse la o bibliotecă locală. Motivul principal este instalarea comodităţii. În mod ironic, pot spune, că efortul depus pentru achiziţionarea cărţii, şi citirea acesteia (sau a câtorva capitole) este mult prea mare. 

Crearea internetul, a determinat punerea în discuţie a unei biblioteci virtuale (formată din cărţi electronice). Însă, metoda acestor cărţi electronice, nu a fost acceptată de mulţi dintre scriitorii contemporani. Astfel, publicaţiile tradiţionale (pe hârtie) nu şi-au redus volumul. 

 

 

Mircea Eliade spunea că: „Toţi cei care au acces la o bibliotecă, la cărţi, sunt nişte inşi mai buni decât alţii, mai fortificaţi, iar durerile îi ating mai puţin şi nefericirile trec mai repede.” În opinia mea, Mircea Eliade avea dreptate. Cărţile ne îmbogăţesc atât cunoştinţele, cât şi capacitatea de a ne exprima, de a înţelege şi de a ne face înţeleşi. Cu toate că fiecare autor, tinde să-şi prezinte viziunea proprie, eu – ca şi cititor – voi căpăta o concepţie mai largă asupra temei abordate. Deasemenea, aflând alte păreri – fiecare cu motivaţiile corespunzătoare – mă pot autoconvinge că ideea pe care o susţineam nu era în totalitate corectă, sau nu respecta adevărurile existente. 

 

Întotdeauna, cartea a fost prezentată micilor cititori, ca o prietenă. O amică ce este întotdeauna alături de noi, ajutându-ne să ne dezvoltăm şi să înţelegem mai bine ce se întâmplă în jurul nostru. Atingând un sens mai profund, Vasile Conta afirma că: „O carte bună înlocuieşte o prietenie, o prietenie nu poate înlocui o carte bună.” Vasile Conta supraapreciază valoarea unei cărţi. Personal, nu sunt în totalitate de acord cu scriitorul. Consider că o prietenie este echivalentă unei carţi bune.

 

Existenţa cărţilor în viaţa tinerilor este, după părerea mea, esenţială. Însă, cum cu o floare nu se face primăvară, o singură carte este inutilă. Pentru o dezvoltare prielnică, un tânăr are nevoie de o bibliotecă proprie. Odată deschis interesul pentru o bibliotecă personală, micul cititor, va dori să o  îmbogăţească, şi astfel va aduna cât mai multe cărţi din cât mai multe domenii. 

„Pentru că nu se putea păstra amintirea tuturor cuvintelor, oamenii au născocit pentru ei scrierea, prin care să-şi redea cuvintele lor.”, aşa descria Victor Hugo apariţia cărţii. Apariţia carţilor a reprezentat apariţia literaturii. Şi apariţia literaturii a reprezentat – metaforic vorbind – deschiderea unor uşii în faţa oricărui interesat.

Fiecare carte, ţine ascunsă în spatele lecturii pe care o prezintă, o parte din sufletul celui ce a scris-o. Din păcate nu toţi cititorii reuşesc să descopere şi înţelesul profund al cărţilor. Orice carte este unică. Atât sentimentele, cât şi ideile sau conceptele prezentate de diverşi autori, deţin o aură de originalitate, care are rolul de a pune în evidenţă diversitatea modalităţilor, dar şi capacităţilor de gândire a fiecărei persoane. Eu – ca cititor – dacă aş citi două cărţi, scrise de doi autori diferiţi, pe aceeaşi temă, aş descoperi multe distincţii (atât la nivelul exprimării, cât şi la nivelul judecăţii). Cei ce reuşesc să descopere şi subînţelesul unei cărţi, reuşesc şi să „cunoască” autorul. Această capacitate, poate fi înnăscută, sau poate fi deprinsă prin exercţiu; exerciţiu ce reprezintă, nimic mai mult decât lecturarea cât mai multor cărţi.  

 

Cât timp, micii cititori, nu sunt introduşi în tainele lecturilor, ei nu vor reuşi să-şi dezvolte anumite capacităţi de exprimare. Autorii acestei iniţieri, nu sunt alţii decât părinţii şi învăţătorii. Ei au obligaţia morală de a susţine şi facilita evoluarea mentală a copiilor. O soluţie optimă pentru o evoluţie mentală normală, nu este impunerea; ci descrierea universului citirii, ca pe un loc plăcut, care să stârnească interesul şi curiozitatea celor mici. Eu – ca şi îndrumător – aş încerca să îi fac pe copii să-şi dorească să citească; să îşi aloce în programul zilnic-personal cel puţin 30 de minute pentru citit (şi asta nu obligaţi, nici sfătuiti, ci din proprie iniţiativă).

Cu o carte lânga tine, nu te vei plictisi niciodată. Multitudinea lor acoperă toate sferele de  discuţie. Astfel, fie că îţi place poezia ori proza, fie chimia ori fizica, muzica ori latina, întotdeauna vei descoperi o carte care să-ţi satisfacă şi care să-ţi îmbogăţească modalitatea de a gândi.

Aşa cum spunea şi Nicolae Iorga: 

„O carte este un sprijin, o mângâiere, un îndemn. Este câte una căreia îi datorezi cât şi celui mai bun învăţător. Ba chiar care-ţi este cât ţi-au fost şi părinţii, şi cei mai buni.”

Word of wisdom: Denis Diderot

"Dacă are vreo însemnătate să fii măreţ în vreun gen oarecare, atunci în rău e neapărat nevoie de măreţie. Lumea scuipă pe un potlogar de doi bani, dar unui mare criminal nu poţi să nu-i arăţi un soi de respect: curajul lui te uimeşte, cruzimea lui te înfioară. Unitatea caracterului e preţuită."

Înconjurată de lumină

Târziu am înţeles că nu trebuia să fiu salvată. Târziu am înţeles că nimeni nu avea să vină după mine... să mă caute... să mă ajute... să mă salveze. Salvarea nu venea din exterior, pentru că eu eram salvarea.
Mult am regretat că nu am înţeles acest lucru mai devreme... Cu siguranţă nu aş fi zăcut atăta timp pierdută în acest abis întunecat.
M-am ridicat în picioare şi am luat atitudine. N-am mai aşteptat ca lumina angelică a culmilor să ajungă la mine... ci m-am ridicat eu către ea! Mi-am ridicat mâinile printre palele lumini de pe pereţi care se stingeau rând pe rând şi am simţit solul mişcându-se sub picioarele mele. Am început să simt căldura atingându-mi mâinile ridicate. Am început să-mi simt rănile vindecându-se. Am început să simt că... exist.

Sunt înconjurată de lumină!

[Imagine Dragons - Radioactive]

Caldă lumină

 
Am stat aşa...pierdută printre gândurile mele pentru ore în şir. Cu ochii strâns închişi, şi cu speranţa că ceva se va schimba... cu speranţa că angelica lumină dinspre culmi îmi va atinge trupul. Dar speranţele mele erau deşarte. Mi-am făcut curaj şi am deschis ochii. Am privit în sus, însă totul era la fel: luminiţele devoratoare de pe pereţi încă râdeau de mine, iar razele salvării mele erau încă împiedicate să ajungă la mine.
Cum şi când aveam să ies din acest abis în care mă pierdusem? Cine şi în ce mod avea să mă salveze? Oare viitorul mă va găsi stând pe marginea prăpastiei, scăldându-mă în lumină caldă?

Lumină

Am căzut...!

Am căzut şi m-am lovit...!

Stau paralizată de teamă în acest adânc abis. Pereţii negri şi înalţi mă înconjoară.Spre vârful prăpastiei văd o lumină caldă, angelică ce parcă îşi întinde razele spre mine. Iar pe pereţii din jurul meu zac placide zeci de lumini slabe şi reci. Mi-e frică să mă ridic... mi-e chiar frică să mă mişc...
Privesc timorată către intimidantele luminiţe de pe pereţi şi parcă le simt devorându-mă... parcă le simt hrănindu-se cu durerea mea. Apoi, îndrăznesc să mă uit spre culmile abisului... spre acea lumină dulce care mă priveşte cu milă. Vreau să-i simt razele în jurul meu... pe chipul meu... pe mâinile mele golaşe şi zgâriate, însă... nu se poate. Cruntele luminiţe de pe pereţi nu lasă sprâncenele de lumină dinspre creste să mă atingă.
Aşa că oftez şi mă întind pe spate cu ochii închişi. E târziu! Şi am obosit...

[Sting - Desert Rose]