X...Y...Z...

Să zâmbesc sau să plâng? Să ţin totul pentru mine sau să vorbesc cu cineva? Să mint sau să spun adevărul? Să continui această şaradă? Prea multe întrebări şi prea puţin timp să le aflu răspunsul... şi apoi, chiar dacă aleg una din variantele posibile, probabil voi cultiva şi mai multe întrebări..ceea ce ar cere şi mai mult timp...timp de care, bineînţeles că nu dispun...

Privesc ceasul care ticăie plictisit: 19:42. Sentimente amestecate şi gânduri rătăcite îmi inundă sufletul şi mintea. „Câtă gălăgie se aude de afară...aş vrea să fie linişte...da, linişte...cum a fost în X drumeţie...ce mi-a plăcut drumeţia aceea...dar a fost cald...totuşi, am avut suficientă apă...dar eu oricum nu beau prea multă apă...cel puţin 2 litri pe zi...”Pentru sănătatea dvs evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi”...ce reclamă stupidă...oare a luat cineva în serios această recomandare?...mai este cineva serios în ziua de azi?...eu voi fi serioasă!...îmi voi trata colegii de lucru cu seriozitate...mă întreb ce slujbă voi avea...sau ce facultate voi urma...o să stau într-un cămin studenţesc...oare se mai fac nunţi la căminul cultural din Y localitate?...eu m-am simţit bine la nunta aceea...am dansat destul de mult...aş vrea să iau lecţii de dans...şi poate să particip la competiţii...cât de frumoase sunt rochiile dansatoarelor!...hmmm..cu ce să mă îmbrac eu mâine?...trebuie să merg pe strada Z, care e cam departe...deci trebuie să mă îmbrac lejer...dar, mai e mult până maine; am eu timp să mă decid...” Privesc din nou ceasul: 19:45. 

Sunt atât de obosită! Mă ridic din pat şi merg la fereastră. Privesc spre parc şi văd doua fetiţe jucându-se cu păpuşi. Apoi, privesc înspre salcamii din faţa blocului şi parcă simt şi acum mirosul florilor acestora. Trag draperiile şi mă arunc înapoi între perne. „Sunt obosită!...totuşi dacă aş fi mers mai mult azi, aş fi fost şi mai obosită...cum am mers în X drumeţie...ce mi-a plăcut drumeţia aceea...dar a fost cald...”

...

O vorbă

O vorbă grea cazută,
Ori una dulce, sfântă,
Are-o putere mare:
De-aţi fi cap şi picioare.

O vorbă-ţi fură gândul
Şi se transformă-n cântul
Pe care vei dansa,
Fie că vrei, ori ba!
Astfel te controlează
Şi mintea ta pasează,
Din colţ în colţ, cum vrea
Vorba bună sau rea.

Şi tot o vorbă poate
Să-ţi pună beţe-n roate,
Să te descurajeze,
Ori să te enerveze;
Şi astfel te coboară;
Mândria îţi doboară;
Îţi fură din avânt,
Te-aruncă la pământ!

Surprinzător ce mult
Te sperii de-un cuvânt;
Surprinzător cât doare,
O vorbă spusă tare! 

Words of wisdom: Nickelback

"They tell us everything's alright,
And we just go along...
How can we fall asleep at night?
When something's clearly wrong...
When we could feed a starving world,
With what we throw away;
But all we serve are empty words,
That always taste the same... "

Nickelback - When we Stand Together

Un felinar modest

Pierdut printre lumini
Sufletul meu se simte,
Căci văd zâmbete false
Şi toată lumea minte.

Şi sunt înconjurată
De felinare-aprinse,
Dar vreau să plec departe,
Fiindcă sunt prea încinse.

Cu ochii-mi înecaţi,
Privesc cu teamă-n jur
Sperând să întâlnesc
Ceva ce este pur.

Şi văd, nu prea departe,
Un felinar modest
Ce spulberă în juru-i
Tot ce e mişelesc.

Păşesc uşor spre el,
Şi îl ridic tăcută
Să-mi lumineze calea,
Ce-a devenit plăcută.

Un felinar modest
Ce sper să nu se stingă;
În alte circumstanţe,
Prea tare să se-ncingă;
Un felinar modest
Să mă călăuzească,
Şi de umbrele nopţii
Să vrea să mă ferească.

Doriţi limonadă?

În cameră domnea o linişte profundă. Eu aveam capul cufundat între perne, iar corpul ascuns de priviri sub o pătură pufoasă. Îmi vedeam de ale mele şi citeam. Un fragment curios îmi pune logica la încercare şi îl citesc amuzată încă o dată, însă cu voce tare.

"Se zice că un sultan a vrut să judece el însuşi într-un proces. I s-au înfăţişat deci părţile şi a început să vorbească cel cu plângerea... Uluit, sultanul s-a întors către cadiu, care făcea un soi de oficiu de grefier şi i-a spus, ca omul care a descoperit America: "Ăsta are dreptate... Să ştii că are dreptate". Dar a vorbit şi pârâtul, vreme îndelungată, după cât se pare, căci sultanul s-a aplecat către cadiu din nou: "Şi ăsta are dreptate!"... Atunci nedumerit, cadiul i-a atras, cu temenele, luare-aminte, că nu e cu putinţă ca amândoi să aibă dreptate... Şi sultanul, uimit de descoperire, i-a spus mângâindu-şi cu înţelepciune barba: "Şi tu ai dreptate!"... "

Cu zâmbetul pe buze, rostesc pentru mine: "Şi sultanul are dreptate!"...
Urmăresc în continuare plictisită rândurile negre întipărite pe pagina îngălbenită de vreme a cărţii, când aud o bufnitură. Privesc spre podea, şi lângă marginea patului zace inertă o lămâie. De unde a căzut... nici până acum nu am aflat... Mi-am scos leneş picioarele de sub pătură, m-am aşezat pe marginea patului şi am examinat lămâia. Am ridicat-o de pe podea şi am ieşit din dormitor, având în minte să abandonez lămâia în coşul cu mere. Ţintesc cu privirea uşa bucătăriei şi întind mâna spre clanţă, însă calc pe ceva, mă dezechilibrez şi aterizez pe gresia tare din hol. Mă ridic pe coate ţinând lămâia şi privesc spre cauzatoarea incidentului meu: o altă lămâie. O privesc suspect şi o iau de pe jos, apoi mă ridic şi păşesc în bucătărie.
În locul celor şapte mere din coşul cu fructe, erau şapte lămâi. "Ce să fac eu cu nouă lămâi?!" Le-am privit câteva clipe nedumerită, apoi am surâs descoperind soluţia: "Voi face limonadă!!"