Gânduri

Şi se spune că "într-o lume în care putem fi oricine [sau orice] să fim noi înşine". Într-o lume normală, ar trebui să fie uşor. Dar "normal" e un termen relativ; are o altă definiţie pentru fiecare persoană. Plus că "într-o lume anormală, normalul e anormal". Iar asta mă face să mă întreb: în ce fel de lume trăim? Pentru că e destul de greu să fii tu însuţi... Dacă nu vei fi acceptat de societatea în care trăieşti? Dacă oamenii îţi vor lua principiile în râs? Dacă vei vorbi şi nu vei fi ascultat? Însă mai ştim noi oare cine suntem cu adevărat... Stăm în casă şi citim ore întregi, dar minţim că am dormit, să nu ne periclităm reputaţia. Ascultăm Vivaldi si Bach, dar ne e ruşine să recunoştem. Râdem în faţă celui ce ne cere ajutor, însă ne pare rău pentru el. Promovăm vulgarul şi minciuna pentru a fi "cool". Minţindu-i pe alţii, ajungem să ne minţim pe noi. Dacă la început numai ne ascundem în spatele unor măşti încruntate şi urâte...chiar monstruase, în anumite situaţii, cu timpul vom deveni ce ne dictează măştile să fim.Vom uita cine am fost şi cine am fi vrut să devenim. Vom continua în minciună, pierzând respectul oamenilor reali, şi oferindu-l celor ce nu-l merită.

Mă gândesc la trecut: oare aşa a fost mereu? Această "falsitate" a existat din totdeauna?
Mă gândesc la viitor: oare, în timp, se va schimba ceva? Ori vom continua să promovăm irealul?