luni, 11 septembrie 2017

Fericit(ă)

M-am gândit că aș putea să scriu ceva. 

Nu m-am gândit ce, m-am gândit doar că aș putea. Și m-am uitat peste hârtiile mâzgălite cu idei. Am găsit una de vreo câteva săptămâni. Hârtia nu mai este albă și nouă, ci mototolită și îi lipsește un colț. Nu conține informații descifrabile decât pentru mine cea care le-am scris: niște numere și niște simboluri. În cinstea seriei de romane pe care o citesc în prezent mă gândesc ce ar sugera numerele și simbolurile mele unui detectiv, dacă aș fi asasinată și el mi-ar investiga moartea. Oare cât timp i-ar lua să înțeleagă și să judece? Oare ar descifra vreodată? Irelevant, fiindcă nu m-a omorât nimeni. Alung gândul și întorc foaia pe cealaltă parte. Mai sunt trei cuvinte scrise strâmb și grăbit cu un pix care nu voia să coopereze: ”Azi sunt fericit”. Atât. Nici măcar n-am apucat să pun ”ă”. 
Nu am apucat să fiu fericită. 
Acum, încerc să-mi amintesc de ce fusesem fericit(ă). 
Nu mai știu.
Și mă întreb dacă e de bine sau de rău că nu-mi mai amintesc. Merită oare să fii fericit(ă) dacă nu-ți poți aminti de ce? Dacă n-aș fi scris, acum n-aș fi știut că am fost atât de fericit(ă) încât am vrut să scriu despre motivul fericirii mele. 
Oare ce m-a făcut fercit(ă) atunci?
Oare o să mă mai facă fericit(ă) și altă dată?

Am scris ceva.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu