"Mamă, ce plictiseală!!" gândeam mai devreme. Îmi venea să ţip de plictiseală, dar totuşi nu dispuneam de atâta energie. Am deschis ochii şi am privit ameţită către tavanul colorat, care trăda, însă, numai o nuanţă caldă de gri. Deasupra mea se contura obscur jumatate din corpul telecomenzii ieşite din aria raftului. Leneşă, am întins mâna către ea, dar în zadar, căci nu ajungeam. M-am sprijinit în coate, îndreptându-mi genunchii. Perna mare ce fusese echilibrată perfect pe genunchii mei, a căzut placidă pe podea. "Mission accomplished!" mi-am şoptit mulţumită, încruntându-mă apoi gândind dacă exclamaţia mea mulţumitoare fusese întradevar necesară. Am pornit "cutia cu imagini vorbitoare": canalul X cu emisiunea Y... canalul Z cu filmul T... şi cu sastisire am apasat "butonul roşu" - aşa cum îl numeşte mama - inundând camera cu beznă.
Se întunecase de-a binelea afară. Mi-am întins mâna amorţită pe sub pătura de lânga mine, căutând telefonul. Am căutat atentă în agendă... poate, poate aş fi gasit pe cineva să discutăm. Dar m-am gândit, că... cine ştie?... alţii au ceva de făcut duminică după-amiaza... nu ca mine. Mi-am ascuns ruşinată capul între perne.
Ce sfârşit de zi!! Oare mâine cum va fi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu