Iubirea - definiţie preşcolară

Afară începuse să plouă. Culoarea caldă a pereţilor, lustra mea cea roşie, ghiveciul negru de pe birou, patul meu veşnic nearanjat fuseseră înlocuite. Camera de zi a mătuşii mele este cam de două ori cât dormitorul meu. Pereţii au o culoare îmbătrânită de crem deschis, care îmi aduce aminte de îngheţata de caramel. Nu-i greu să te simţi ca într-o cutie cu îngheţată, căci în camera aceasta e mereu răcoare. În faţa unei ferestre mici este aşezat un birou acoperit de teancuri de dosare şi hârtii „impotante de la muncă” – după cum le caracterizează mătuşa mea. În partea opusă a camerei sunt două fotolii şi o canapea, fiecare acoperite cu nişte cuverturi vechi şi prăfuite. Un miros puternic de lumânări parfumate te cuprinde de fiecare dată când păşeşti în încăpere [dar te obişnuieşti repede cu el]. Aşa arăta ambianţa în care aveam să-mi petrec următoarele câteva ore, având grijă de verişoara mea cea mică.

- Ştii că eu m-am îndrăgostit? mă întrebă zâmbitoare. 
- Ei nah! De cine? îi răspund oprindu-mă din citit. 
- De un coleg de la grădiniţă. Mă iubeşte şi îl iubesc! continuă ea mândră. 
- Ce ştii tu despre iubire, măi buburuză? o întreb amuzată. 
- Ştiu foarte multe! răspunse ea cu zâmbetul până la urechi. Că mi-am dat eu seama. 
- Da? continui eu jocul. Spune-mi şi mie, să ştiu şi eu! o îndemn. 
- El mă iubeşte pe mine deoarece când împarte mere şi ajunge în dreptul meu, îl lasă pe masă, iar când mă întind să-l iau mă pupă - enunţă ea pe nerăsuflate şi după ce luă o gură de aer contiuă ruşinată - şi eu îl iubesc pe el că am albine în stomac atunci când mănânc mărul. 
- Cum adică ai albine în stomac? o întreb şi mai curioasă. 
- Nu ştii nimic! mă certă dezamăgită. Degeaba eşti aşa mare! Nu sunt albine adevărate, continuă pe ton dojenitor, da’ te roade stomacul ca şi când ţi-ar fi foame, şi-ţi bate inima tare ca şi când ai fi alergat mult. 
- Deci aşa este iubirea? închiei eu privind-o galeş. 
- Da! Aşa este iubirea!! răspunse nepăsătoare întorcându-şi atenţia către păpuşile ei.