Haos în idei

”-Mai scrie și tu ceva că s-a pus praful pe blog de nici nu se mai vede cum trebuie... cum zicea și tipul ăla de la Lead-something că trebuie să fii persistent în postări, dar nu prea persistent că se plictisește lumea. 
-Fii serioasă! La cât de rar am scris în utilmul timp, nici cine vrea nu poate să se plictisească. 
-Mda... 
-Și totuși despre ce să scriu? Dacă zic de iubire, meh, toate zic de iubire. Dacă zic de experiențe...
-Ce experiențe? Nu ai experiențe interesante.
-Hai că sunt.
-Or fi, dar nu merită citite...adică eu n-aș citi...
-Da, probabil că nici eu. Era un citat, o chestie, că cică trebuie să scrii cartea pe care ți-ai dori să o citești.
-Stai ușor, pauză. Ce carte? Vorbeam de blog, hakuna your tatas, că nu ești scriitor.
-Aș putea să fiu. N-aș putea să fiu, nu-i așa?
-Probabil că nu. Cărțile tale ar fi prea bune să le înțeleagă lumea. 
-Glumă. Nici măcar n-ar capta atenția. Și până la urmă despre ce să scrii o carte? 
-Aoleu, tu nu știi să scrii un amărât de articol, dărămite o carte. Doamne, ce idei ai!
-Nu scriu, dom'le, nici o carte. Poate vreodată așa... pentru mine și pentru nepoți. Cât de tare ar fi să găsesc ceva scris de bunica, îți dai seama?!
-Chiar, ca scrisoarea aia pe care ai găsit-o. Ți-aduci aminte?
-Da. De fapt, nu. Nu-mi aduc aminte exact momentul. Dar eu ziceam de o carte, o poveste, ceva mai elaborat. Știu că era scrisă într-un caiet și am rupt-o de acolo. O am acasă. O mai citesc din când în când. 
-Știu.
-Știu că știi. Nu trebuie să-mi spui că știi.
-Mai scrii ceva până la urmă? Pentru blog, adică.
-Aș citi-o iar. Crezi că ar trebui?
-Nu știu. 
-Spune-mi ce să fac.
-Vorbești cu tine. Opinia mea nu există dacă nu ți-ai format-o încă.
-Dar...
-...ai dreptul să decizi.
-Nu știu.
-Atunci mai gândește-te.”

Și ajunge pentru că oricum nu știe despre ce să scrie.