Firul de nisip din clepsidră s-a scurs... s-a terminat... pentru că a mai trecut un an... Încă un an de tristeţe, mizerie şi singurătate. Încă un an în care zâmbetul ei cald nu m-a mai întâmpinat doritor, sau poate chiar dornic de o îmbrăţişare. Încă un an de când poteca bătătorită spre casa ei e mai întunecată şi mai greu de străbătut. Încă un an...
... încă un an... Aceste trei cuvinte îmi răsună înnebunitor de tare în urechi. Şi totuşi, mi-e greu să le înţeleg. A trecut atâta timp, dar parcă abia s-a întâmplat! E suficient să închid ochii... şi mă regăsesc înconjurată de o mare de oameni, care şoptesc parcă într-o altă limbă, căci percep cuvintele lor, dar nu le înţeleg. E dureros, dar mai închid o dată ochii... şi sunt înconjurată de aceleaşi persoane, numai că printre ele se conturează perfid "erorile unor paralele". Aş mai închide ochii o dată, dar nu pot pentru că ştiu ce urmează... şi ar fi prea mult...
Oftez şi întorc din nou clepsidra...
... încă un an...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu