Sunt copil, citesc, visez, gândesc!

Cu fiecare zi, tehnologia evoluează. Acesta evoluţie, în cadrul maşinăriilor, are rolul de a uşura activitaţile omului. Una din cele mai mari invenţii existente astăzi este internetul. Conform „Dicţionarului Explicativ al Limbii Române” internetul este un sistem mondial de reţele de calculatoare interconectate care înlesneşte serviciile de comunicare a datelor, cum ar fi: deschiderea unei sesiuni de lucru de la distanţă, transferul de fișiere, poșta electronică, grupurile de discuții etc. Cu alte cuvinte, internetul poate fi asemănat cu o bibliotecă uriaşă, care deţine zeci de cărţi din orice domeniu, ce se află la dispoziţia oricui, oricând. În cadrul internetului, însă, se strecoară informaţii false, menite să deruteze căutătorii.

 

Într-o bibliotecă reală, nu pot apărea informaţii false. Interesul fiecărei biblioteci, este de a deţine cât mai multe cărţi, pentru cât mai multe domenii. Chiar dacă există resurse puţine ( nu foarte multe cărţi publicate pentru aceea ramură), întotdeauna, acestea vor avea o mare precizie, enunţând numai adevăruri, şi eliminând, pe cât posibil, neclarităţile existente.

Cu toate acestea, majoritatea tinerilor din zilele noastre, preferă să acceseze pagini cunoscute de internet, decât să citească o carte, sau să-şi caute resurse la o bibliotecă locală. Motivul principal este instalarea comodităţii. În mod ironic, pot spune, că efortul depus pentru achiziţionarea cărţii, şi citirea acesteia (sau a câtorva capitole) este mult prea mare. 

Crearea internetul, a determinat punerea în discuţie a unei biblioteci virtuale (formată din cărţi electronice). Însă, metoda acestor cărţi electronice, nu a fost acceptată de mulţi dintre scriitorii contemporani. Astfel, publicaţiile tradiţionale (pe hârtie) nu şi-au redus volumul. 

 

 

Mircea Eliade spunea că: „Toţi cei care au acces la o bibliotecă, la cărţi, sunt nişte inşi mai buni decât alţii, mai fortificaţi, iar durerile îi ating mai puţin şi nefericirile trec mai repede.” În opinia mea, Mircea Eliade avea dreptate. Cărţile ne îmbogăţesc atât cunoştinţele, cât şi capacitatea de a ne exprima, de a înţelege şi de a ne face înţeleşi. Cu toate că fiecare autor, tinde să-şi prezinte viziunea proprie, eu – ca şi cititor – voi căpăta o concepţie mai largă asupra temei abordate. Deasemenea, aflând alte păreri – fiecare cu motivaţiile corespunzătoare – mă pot autoconvinge că ideea pe care o susţineam nu era în totalitate corectă, sau nu respecta adevărurile existente. 

 

Întotdeauna, cartea a fost prezentată micilor cititori, ca o prietenă. O amică ce este întotdeauna alături de noi, ajutându-ne să ne dezvoltăm şi să înţelegem mai bine ce se întâmplă în jurul nostru. Atingând un sens mai profund, Vasile Conta afirma că: „O carte bună înlocuieşte o prietenie, o prietenie nu poate înlocui o carte bună.” Vasile Conta supraapreciază valoarea unei cărţi. Personal, nu sunt în totalitate de acord cu scriitorul. Consider că o prietenie este echivalentă unei carţi bune.

 

Existenţa cărţilor în viaţa tinerilor este, după părerea mea, esenţială. Însă, cum cu o floare nu se face primăvară, o singură carte este inutilă. Pentru o dezvoltare prielnică, un tânăr are nevoie de o bibliotecă proprie. Odată deschis interesul pentru o bibliotecă personală, micul cititor, va dori să o  îmbogăţească, şi astfel va aduna cât mai multe cărţi din cât mai multe domenii. 

„Pentru că nu se putea păstra amintirea tuturor cuvintelor, oamenii au născocit pentru ei scrierea, prin care să-şi redea cuvintele lor.”, aşa descria Victor Hugo apariţia cărţii. Apariţia carţilor a reprezentat apariţia literaturii. Şi apariţia literaturii a reprezentat – metaforic vorbind – deschiderea unor uşii în faţa oricărui interesat.

Fiecare carte, ţine ascunsă în spatele lecturii pe care o prezintă, o parte din sufletul celui ce a scris-o. Din păcate nu toţi cititorii reuşesc să descopere şi înţelesul profund al cărţilor. Orice carte este unică. Atât sentimentele, cât şi ideile sau conceptele prezentate de diverşi autori, deţin o aură de originalitate, care are rolul de a pune în evidenţă diversitatea modalităţilor, dar şi capacităţilor de gândire a fiecărei persoane. Eu – ca cititor – dacă aş citi două cărţi, scrise de doi autori diferiţi, pe aceeaşi temă, aş descoperi multe distincţii (atât la nivelul exprimării, cât şi la nivelul judecăţii). Cei ce reuşesc să descopere şi subînţelesul unei cărţi, reuşesc şi să „cunoască” autorul. Această capacitate, poate fi înnăscută, sau poate fi deprinsă prin exercţiu; exerciţiu ce reprezintă, nimic mai mult decât lecturarea cât mai multor cărţi.  

 

Cât timp, micii cititori, nu sunt introduşi în tainele lecturilor, ei nu vor reuşi să-şi dezvolte anumite capacităţi de exprimare. Autorii acestei iniţieri, nu sunt alţii decât părinţii şi învăţătorii. Ei au obligaţia morală de a susţine şi facilita evoluarea mentală a copiilor. O soluţie optimă pentru o evoluţie mentală normală, nu este impunerea; ci descrierea universului citirii, ca pe un loc plăcut, care să stârnească interesul şi curiozitatea celor mici. Eu – ca şi îndrumător – aş încerca să îi fac pe copii să-şi dorească să citească; să îşi aloce în programul zilnic-personal cel puţin 30 de minute pentru citit (şi asta nu obligaţi, nici sfătuiti, ci din proprie iniţiativă).

Cu o carte lânga tine, nu te vei plictisi niciodată. Multitudinea lor acoperă toate sferele de  discuţie. Astfel, fie că îţi place poezia ori proza, fie chimia ori fizica, muzica ori latina, întotdeauna vei descoperi o carte care să-ţi satisfacă şi care să-ţi îmbogăţească modalitatea de a gândi.

Aşa cum spunea şi Nicolae Iorga: 

„O carte este un sprijin, o mângâiere, un îndemn. Este câte una căreia îi datorezi cât şi celui mai bun învăţător. Ba chiar care-ţi este cât ţi-au fost şi părinţii, şi cei mai buni.”