Nu mai mult...

O secundă, nu mai mult,
Cere timpul ca să cazi;
Iar eu mândră chiar nu sunt
Să mă scald într-un necaz.

O greşeală, nu mai mult,
Cere soarta să te fure;
Iar eu stau şi mă tot plâng
Fiindcă zările sunt sure.

Doar o groapă în pământ
Cer cele lumeşti să fie;
Mă împiedic şi cad crunt,
Şi nu pot decât să plâng.

Vreau să ţip, ca să m-audă
Oricine e-n jurul meu,
Dar vorbele-mi sunt iar mute
Şi totul e-atât de greu.

Râzi de mine, că-i mai simplu,
Însă nu-mi întinzi o mână,
Nu vrei sa-mi oferi un timbru
Pentru-o revenire bună.

Totuşi, nu-i suficientă
O secundă şi-o greşeală;
Căci soarta e neglijentă
Şi nu m-am născut banală.