Soarele s-a retras

Soarele s-a retras sfios, lăsând lunii şi stelelor în stăpânire cerul. Liniştea misterioasă a nopţii te înconjoară. 

Întunericul apăsător te face să te simţi singur pe lume. Totuşi, vezi o fereastră luminată. Te apropi cu teamă, căci nu ştii ce ai putea să vezi în interior. Camera nu este prea mare, iar pe măsuţa din faţa ferestrei ard două lumânări. Lumina pală străbate cu greu încăperea, iar colţurile îndepărtate nu îţi dezvăluie tainele pe care le păzesc. Îți e frică. Simți cum frigul îți pătrunde în trup. Auzi un trosnet puternic. Tresari. Ai vrea să fugi, dar știi că nu ai unde să te duci. Trosnetul se aude din nou; mai tare, mai aproape, mai amenințător. Mintea-ți paralizează, pe când trupul vrea să reacționeze. Presiunea te rănește fizic. Îți simți sângele pulsând prin vene. Îți auzi inima zbătându-se brutal în tine. Nu poți să gândești. Mecanic spargi fereastra și vrei să intri în încăpere. Ecoul geamului care se sparge îți răsună asurzitor în urechi. Sunetul te doboară. Cauți un sprijin să nu te prăbușești. Întinzi mână spre perete, dar acesta se îndepărtează și cazi. Ești întins. Ești expus. Ești speriat. Pământul îți capturează căldura. Închizi ochii. Nu știi ce ești. Îți e atât de frică. E atât de întuneric. E atât de frig. Ești atât de pierdut. Inspiri și simți cum răceala aerului te îngheață complet. Vrei să strigi după ajutor. Deschizi gura și rămâi cu buzele întredeschise. Nu poți țipa. Nu poți vorbi. Nu mai poți să te miști. Uiți să respiri.

Deschizi ochii și te ridici țipând. Te arunci jos din pat și aprinzi lumina. Simți lacrimi fierbinți care se scurg pe obrajii tăi reci ca gheața. Te rezemi în perete și aluneci ușor spre podea. E lumină. E cald. E liniște. Ești acasă. Ești în siguranță. 
Ești atât de singur.