Am stat aşa...pierdută printre gândurile mele pentru ore în şir. Cu ochii strâns închişi, şi cu speranţa că ceva se va schimba... cu speranţa că angelica lumină dinspre culmi îmi va atinge trupul. Dar speranţele mele erau deşarte. Mi-am făcut curaj şi am deschis ochii. Am privit în sus, însă totul era la fel: luminiţele devoratoare de pe pereţi încă râdeau de mine, iar razele salvării mele erau încă împiedicate să ajungă la mine.
Cum şi când aveam să ies din acest abis în care mă pierdusem? Cine şi în ce mod avea să mă salveze? Oare viitorul mă va găsi stând pe marginea prăpastiei, scăldându-mă în lumină caldă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu