Înainte de miezul nopţii

Pentru a suta oară am deschis ochii. Am urmărit dâra de lumină care se scurgea pe peretele ce nu trăda decât o nuanţă de gri colorat. O altă maşină trecu şi-şi lăsă amprenta scurtă de lumină în camera mea. Noaptea avea să fie lungă, ziua următoare avea să fie grea, iar eu aveam să mă pierd cu firea şi să.... urmăresc o altă fâşie luminoasă pe perete. Am aruncat pătura de pe mine şi m-am aşezat pe marginea patului. Mi-am lăsat picioarele să alunece pe podea şi m-am înţepat: iar scăpasem o agrafă. Am ridicat-o de pe jos pentru a-mi confirma bănuiala şi i-am dat drumul din nou... "O iau eu mâine...poate..." Am pornit spre fereastră cu intenţia de a trage draperiile... de a interzice razelor de lumină artificială să mă mai sâcâie şi să mă lase să dorm.
Era târziu şi singurele elemente dinamice de afară erau maşinile care circulau parcă şi ele amorţite de monotonia atmosferei. Brusc o pată de culoare care se mişca haotic mi-a atras atenţia. Am privit interesată siluata unui tânăr care se instala în staţie. Îl văd că ridică o mână, mişcare ce mă suprinde. Pe lângă el trece o maşină în viteza şi văd cum îşi lasă mâna în jos. "Are nevoie de o maşină...La ora asta?!?! Săracu'... !"
Nu puteam să văd maşinile decât atunci când ajungeau în dreptul lui, însă gestul de a-şi ridica mâna era suficient pentru a mă face să înţeleg. Compătimitoare, îl priveam de la distanţă. Simţeam speranţa când îşi ridica mâna, şi dezamăgirea când vedeam maşinile trecând nepăsătoare pe lângă el.
Era aproape miezul nopţii.
Aş fi putut fi eu în locul lui... "Dar dacă eu eram în locul lui, afară, aşteptându-mi şansa, oare cine ar fi urmărit scena aceasta? Oare el, ar fi fost în locul meu?... Dar dacă eram cu el afară, oare altcineva ne-ar fi urmărit pe amândoi?... Dar dacă nu ar fi fost nimeni în staţie, s-ar fi uitat cineva pe geam?... Dar dacă el ar fi fost lângă mine, am fi urmărit împreună de la căldură şi adăpost staţia goală...sau pe cineva aşteptând în ea?"
Am obosit, aşa că m-am întins înapoi între aşternuturile mele. Uitasem să trag draperiile, aşa că mi-am ascuns faţa între perne.
"Oare încă mai aşteaptă?"

A fost o zi frumoasă

Şi a vrut să fie odihnită următoarea zi, aşa că a renunţat la ultimul episod al serialului favorit pentru a se culca. Însă, "a picat curentul"  de vreo câteva ori în acea noapte, ceea ce a pornit alarmele de la câteva magazine din jur. Şi abia a reuşit să simtă gustul dulce al somnului că s-a făcut dimineaţă. Şi s-a dat jos din pat, şi a deschis fereastra şi a zambit. "Va fi o zi frumoasă!" şi-a spus şi după merse la duş. Şi s-a oprit apa caldă, lăsând-o cu o aureolă de şampon în păr. Şi a rezolvat criza din duş şi a mers să servească micul dejun. Şi în timp ce strângea resturile ceştii pe care a spart-o, a dat cafeaua în foc. Şi a vrut să-şi calce o cămaşă, dar a ciocănit cineva la uşă, şi a lăsat fierul de călcat pe cămaşă şi a ars-o. Şi a plecat spre staţia de autobuz, dar la jumătatea drumului şi-a adus aminte că a uitat. Şi s-a întors acasă. Şi a pierdut autobuzul. Şi a fugit până la următoarea staţie prin parc. Şi a ajuns la şcoală, ca să îşi amintescă de faptul că era zi liberă. Şi n-a mai ratat autobuzul, dar un castan a căzut în mijlocul drumului, şi a blocat traficul pentru câteva ore. Şi a sosit acasă, dar îşi pierduse cheile în parc. Şi a aşteptat în parcul din faţa casei până i-au venit părinţii. Şi a intrat în camera ei, dar uitase fereastra deschisă de dimineaţă.

Şi a închis fereastra şi a zâmbit. "A fost o zi frumoasă!" şi-a spus şi după se întinse în pat.

02:53

Am zâmbit. Mi-a mărturisit că "dragostea şi dorinţele" lui erau neschimbate, dar şi că un singur cuvânt din partea mea îl va reduce la tăcere pe acest subiect, pentru totdeauna. Continuam să mergem fără să ştim încotro. Îl ascultam cum se scuza pentru comportamentul lui anterior şi mă auzeam scuzându-mă pentru compotamentul meu din trecut. Stânjeniţi am adus în treacăt vorba despre scrisoarea lui, şi atunci am avut plăcerea de a-i împărtăşi o parte din filozofia mea: "Gândeşte-te la trecut numai în măsura în care amintirea lui îţi aduce bucurie." Ce vorbe... ce sentimente... şi mai ales ce schimbare! Să-mi fi spus cineva la bal - după ce l-am auzit pe domnul Darcy menţionând că nu eram "destul de frumoasă" ca să îl tentez - că se vor împlini aşa sentimente pentru el, şi i-aş fi răspuns, probabil fără ruşine, că nu este normal.

Dar nu am apucat să mă bucur de acest moment fantastic de fericire întrucât m-am găsit într-o celulă, ghemuită într-un colţ, chinuită de durere şi tristeţe. În braţe aveam un copilaş care dormea. Am văzut acel om bun ce l-a eliberat pe Hugo din chinurile la care fusese supus mai înainte. M-am târăt până aproape de el şi l-am privit plină de recunoştinţă. Mi-a spus că pot să-l mângâi pe Hugo dacă aveam chef, aşa că am lăsat copilaşul mai într-o parte şi mi-am lipit obrazul de al lui. Rămaşi numai cu acest om bun, am început să mă rog de el să se înduplece de soarta bietului Hugo. Strigam că nu mai puteam îndura, dar omul cel bun mă privea nedumerit, fără să înţeleagă ce îi ceream cu adevărat. Însă fără o făgăduinţă nu puteam mărturisi nimic. Şi chiar atunci el spuse că Hugo va pleca acasă "slobod şi teafăr", şi că nu era nicio "pomeneală că va muri". Hugo admise atunci că el fusese vânătorul cerbului, dar amândoi explicarăm că dacă am fi recunoscut fapta eu şi copilaşul am fi rămas pe drumuri în timp ce el ar fi fost ucis; pe de altă parte, dacă nu recunoşteam, el ar fi fost chinuit până la moarte. Însă, nu mai trebuia să ne facem asemenea gânduri acum! Nu! Omul bun ne făgăduise că Hugo va fi cruţat şi vom putea merge acasă.

Am tresărit şi am deschis ochii. Întunericul domnea în cameră şi am privit spre ceasul electronic. 02:53. "Mai am de dormit!" am gândit mulţumită cufundându-mă între aşternuturile parfumate şi păşind cu grijă pe acea cărare întortocheată a viselor.

Complicat...

Am privit obosită pe geam. Nori urâţi lăcrimau un fel de zăpadă iar oamenii, cu sau fără umbrele, alergau încolo şi-n-coace...pfff... de parcă ei n-ar fi plâns niciodată... Câtă mitocănie! M-am întors cu spatele la fereastră şi mi-am lăsat corpul să alunece spre podea. Am aterizat pe podeaua rece şi cu spatele lipit de perete am închis ochii.

        - Ce faci? 
       - Mă ascund... 
       - De cine? 
       - De lumea de afară... 
       - De ce? 
       - Pentru că... e prea complicată... 
       - Şi eu vin de afară. Sunt complicată? 
       - Nu! 
       - Cum aşa? Ceilalţi sunt, dar eu nu!? Ce-i aşa special la mine? 
       - Tu nu eşti obsedată de lucruri inutile. Îţi pasă de cei care te înconjoară. Râzi şi dacă plouă şi dacă e soare. Nu te laşi dorobâtă de prejudecaţi. Nu judeci oameni pe care nu-i cunoşti. Nu asculţi dacă nu te bucură ce auzi. Şi cel mai important, eşti tu însuţi chiar dacă celorlalţi nu le convine. De asta eşti specială! 
        - Aha. Am nişte treabă, dar dacă mă sună ... spunei că îmi vopsesc suviţe violet şi că nu-mi pot face încă tatuajul că n-am şanse să obţin acordul părinţilor. Ok? 
        - .... nu te plângeai că ai o temă monstruasă la literatură? 
        - O fac eu... nu mă plictisi... am plecat. 
        - Pa! strig eu în timp ce uşa se trântea în urma ei.

M-am ridicat apoi, şi am privit din nou pe fereastră. „Se pare că eu sunt cea complicată...poate că aşa se întâmplă când vedem numai ceea ce ne place...”

Cum să fii fericit/ă

Reţetă

1. Mergi întotdeauna pe stradă putând capul sus;
2. Priveşte cât mai multe persoane direct în ochi, fără să îţi fie teamă că ar putea fi interpretat ca un gest ciudat;
3. Dacă întălneşti o privire care îţi aduce zâmbetul pe buze, asigură-te că deţinătorul ei ştie că exişti (! nu îndrăzni să dai înapoi fără să te prezinti întrucât reţeta va fi un dezastru şi va trebui să o iei de la capăt);
4. Asigură-te că ochii sunt întradevăr oglinda sufletului, şi nu o reflecţie ieftină (! dacă oglindirea e reală continuă cu următorul pas, dar dacă nu OPREŞTE-TE şi ia-o de la început);
5. Asigură-te că sentimentele dintre voi sunt reale şi de acelaşi fel (! dacă nu, întoarce-te la primul pas);
6. FI FERICIT/Ă!!!

Dacă întâlnirea acelei priviri durează mai mult decât răbdarea ta poate suporta şi ai obosit căutând, nu te teme căci, întredeverea va avea loc atunci când te vei aştepta mai puţin!